Tolerezi sau faci casă de toleranță?

În diferitele articole, pe care poate le-ai citit și tu, am vorbit despre ce să faci ca să ai o Relație Armonioasă.

Dar, chiar dacă ai acceptat și ce ți-am spus în articolul ”Cum să-l schimbi pe celălalt” și în altele asemenea, un gând probabil că nu ți-a dat pace: Și totuși! Numai eu? Celălalt să nu facă nimic? Tot eu? Mereu eu?

Și dacă eu fac ce fac și tot ce fac e inutil? Ce să fac până la urmă, dacă eu tot dau, tot dau și nu primesc nimic înapoi?

Asta-i adevărat.

Când tolerezi prea mult și unilateral, faci prostituție. Îți vinzi valoriile proprii, pentru beneficiile care ți se întorc implcit. Pentru confortul propriu.

Parafrazând o glumă mai veche, omul poate tolera cât poate tolera, dar nici chiar așa, ca într-o casă de toleranță.

Și totuși…  În orice relație, în orice moment al unei relații, echilibrul este perfect. Adică: primești cât dai.

Și am să repet: În orice relație, în orice moment al unei relații, echilibrul este perfect. Adică: primești cât dai.

Bine, dar cum definești acest ”echilibru”?

Cred că n-ai nici-un dubiu că în această lume totul se schimbă, permanent. De aceea, nici echilibul de la un moment dat nu are cum să rămână ”înghețat”.

Imaginează-ți că trebuie să treci un râu de munte pe o scândură subțire. Cum faci? Și ce se întâmplă dacă, brusc, te oprești la jumătatea scândurii? Sau dacă te dezechilibrezi la un pas?

Încerci să-ți regăsești echilibrul la următorul. Dacă reușești, pas cu pas te reechilibrezi. Dacă nu, dezechilibrul se accentuează, tot pas cu pas. Până ajungi să faci… pleosc!

Dar nu-i așa că-ți vei păstra mai ușor echilibrul dacă te vei afla într-o mișcare continuă și uniformă?

La fel și în relații

Când te afli în echilibru dinamic, treci dintr-un punct de echilibru în altul. La fel de echilibrat… Așa ești, vrei nu vrei, o știi sau nu o știi, și în relațiile tale. Într-un echilibru dinamic.

De aceea, la fel ca pe scîndura aia subțire, un dezechilibru de moment se poate remonta. Ori, dimpotrivă. Se poate accentua până la înclinarea balanței. Atât de mult, încât totul se prăbușește. Se rupe. Legătura. Relația.

Altfel… Cât timp te afli pe scândură, încă ești în echilibru. În acel echilibru Dinamic. Și până nu s-a rupt, Relația este una echilibrată. 

Bun. Poate nu mă crezi. Poate ai și argumente, când îmi spui: asta ar putea fi teoria. Dar practica?

Practic, uite cum stau lucrurile…

O prietenă pe care o cunosc de mulți ani își arată nemulțumirile – direct sau implicit –, ori de câte ori ne întâlnim. Parcă nimic nu-i merge bine. La muncă, relațiile cu șefii și colegii scârțâie. Acasă, cu soțul… La piață sau în vehicolele RATB-ului, cu mitocanii.

Se plânge mereu de câte ceva. De toate. Dar ea nu schimbă nimic. Deși poate s-o facă. Știe, a aflat și ea, diferite mijloace de creștere, de dezvoltare personală sau spirituală, de îmbunătățire a relațiilor.

Are la îndemână și mijloacele și sprijinul extern care i-ar putea folosi, dacă l-ar solicita. Dar n-o face.

Repet: cât dai, atât primești. Ce?

De ce nu schimbă nimic acea prietenă? Eu zic așa: pentru că, ea preferă ca totul să rămână așa cum e, chiar dacă se plânge mereu. Pentru că și-a găsit într-un fel propriul ECHILIBRU și o sperie să-l rupă. Efortul de a face o schimbare majoră, din proprie inițiativă, i se pare mult prea mare.

Care-i echilibrul său, acum? Ce compensează toate supărările ei? Poți să găsești multe beneficii, în fiecare dintre relațiile sale. La slujbă, salariul mare, poziția socială „importantă” etc etc.

Acasă – stabilitatea, confortul financiar… Cu mitocanii – sentimentul de superioritate. Că se poate plânge – îi place să se plână… Mici victorii… mici compensații… În toate, cât dă atât primește. Altfel echilibrul s-ar rupe.

Care-i alternativa?

Aceste ”beneficii” contrabalansează atât de bine dezavantajele, încât toate relațiile sale dăinuiesc și probabil vor dăinui, până la sfârșitul vieții sale. Fără să se dezechilibreze, fără să se rupă.

Oare n-ar putea să și evolueze spre un „mai bine”, pentru ea? Desigur ca da. Ar putea. Dar asta depinde numai de ceea ce va considera ea că este „mai bine”.

E o alegere.

Dacă relația ta cu altul sau cu alții continuă așa cum este, înseamnă că încă ești în echilibru. Dacă vrei să schimbi ceva și acționezi pentru asta, înseamnă că echilibrul deja s-a rupt.

Ești pe scândura aia subțire și te-ai dezechilibrat. Ce faci? Pășești. Pentru că ai nevoie să-ți găsești un nou Echilibru. Să te reechilibrezi, dinamic.

Sau te arunci în baltă. Poate așa-ți va fi mai bine.

Poți să-ți îmbunătățești, din propria ta voință, starea de bine în actualul echilibru sau să cauți o altă scândură. O altă relație, un alt echilibru…

Să tolerezi e uneori frumos. De cele mai multe ori, e în propriul tău beneficiu. Până la o limită.  În care te dezechilibrezi. Și doar tu poți să-ți cunoști acea limită. Și alegi.

Cele bune să se-adune!

(Acest articol cuprinde fragmente din cartea electronică Relații Armonioase -Manual de utilizare, pe care poți s-o descarci acum gratuit.)