Judecata de dinainte
Pe cine ai mai judecat Azi? Pe nimeni? Nici măcar pe tine? Hm! Dar ieri? Poți să nu te judeci pe tine și nici pe alții, fără ca astfel să devii o legumă fără sare și piper? Eu zic că poți! Uite cum.
Pe cine ai mai judecat Azi? Pe nimeni? Nici măcar pe tine? Hm! Dar ieri? Poți să nu te judeci pe tine și nici pe alții, fără ca astfel să devii o legumă fără sare și piper? Eu zic că poți! Uite cum.
Vezi tu, prin mai toate curentele de dezvoltare personală sau de spiritualitate a cam devenit o obsesie chestia asta, cu ”să nu judeci”. E atât de des repetată, încât parcă-ncepi să te temi și să mai gândești, darmite să mai și vorbești!
Întrebarea este însă: când îi judeci pe alții sau pe tine, cu adevărat? Când te așezi de fapt în poziția de Judecător? Și când doar te-așezi și judeci, așa… ca orice om cu judecată?
Să stăm puțin și să judecăm drept, mai întâi.
Și să ne definim termenii… Uite, vreau să-ți spun acum ce consider eu că este normal și firesc să facem, ca ființe raționale cu judecată, chiar și dacă nu… Judecă.
Când ceva sau cineva îți place sau nu, dintr-un motiv sau altul, asta NU e o Judecată. Este doar o percepție.
Suntem oameni, ce naiba! Și nu numai că avem dreptul la propriile percepții neuniformizatoare. Dar chiar ne este imposibil să fim altfel. Suntem diferiți. Peste șapte miliarde de identități distincte. Câte bordeie, atâtea obiceie.
Pasul doi.
Apoi, când și spui ce nu-ți place sau ce îți place, ei bineeee….nici asta NU e o judecată! Este doar o opinie. Bazată pe propria ta percepție.
Și poți să și zici de ce. Adică, să-ți exprimi acea percepție datorită (sau din cauza) căreia îți place sau nu ceva sau cineva. ”Mie-mi place roșu că mă-nveselește, dar albastru mă deprimă”, de exemplu…
Dacă ție îți place o persoană datorită faptului că… iar mie îmi displace din cauză că… asta nu înseamnă că vreunul din noi judecă. Ci doar că suntem diferiți.
La Judecată
În schimb, când începi să pui etichete – bun-rău, frumos-urât etc – abia atunci emiți o Judecată. Pentru că atunci faci generalizări, considerând ca percepția și opinia ta sunt adevăruri universal valabile.
Un om nu e urât doar pentru că nu-mi place mie. Și nici prost, doar pentru că, în percepția mea, eu mă plasez deasupra sa.
El este doar… așa cum este. Și nu cum îl percep eu. Opinia mea despre altul poate să n-aibă nici-o legătură cu realitatea. Cu realitatea sa.
Dar cine judecă? Și cum?
Răspuns: Judecătorul din tine. El simplifică, el reduce înțelegerea vieții la alb-negru, bun-rău, totul-nimic. Așadar, observă că Judecătorului îi plac polarizările.
Același Judecător este și cel care în relațiile tale face separarea în Victimă-Vinovat. Și este responsabilul pentru destrămarea multor Relații, oricât de Armonioase s-ar fi arătat acestea a fi, până când… el începe să judece. Și să stabilească…
…cine-i Victima și cine-i Vinovatul.
Cine? De fapt, nimeni. Suntem doar diferiți, am mai spus-o. Și avem deseori percepții, opinii și chiar interese diferite. Pe care fiecare ni le susținem, ni le apărăm.
Ce să faci, ca în relațiile tale să nu te mai simți Victimă sau Vinovat/ă? Simplu. Să te scoți din poziția de Judecător. Cel care decide atât cine sunt victimele cât și vinovații. Un rol pe care fiecare dintre noi și-l asumă, când ne judecăm pe noi, pe alții sau Relațiile dintre noi.
Cum poți să faci asta? Prin reducerea Gândirii Absolute și părăsirea poziției de Judecător. Prin acceptarea diferențelor de percepție și de opinie. Evitând generalizările.
În loc de concluzie, câteva concluzii.
Așa că eu zic că nu e cazul să te reții din a-ți plăcea sau a nu-ți plăcea ceva sau cineva doar din teamă că vei judeca. Chiar dacă alții au alte ”gusturi”.
Apoi, să nu-ți fie frică nici să spui ce îți place și ce nu-ți place. Este firesc sa ai percepții diferite de ale altora. Este normal să-ți exprimi o opinie și nu s-o reprimi.
Contează însă cum o faci.
Rămâi la percepția ta și la exprimarea opiniei. Nu eticheta. Nu generaliza și nu încerca să-ți impui percepția și opinia ca fiind singurul adevăr. Acceptă că e vorba doar despre opinii și percepții. Diferite. Și nu Adevăruri Universal Valabile.
Este adevărat: chiar și așa ceea ce spui ar putea să fie interpretat în fel și chip. Alții s-ar putea să te judece în continuare pentru că ai alte percepții, alte opinii. Pentru că ești diferit/ă de ei.
Dar tu nu-i vei mai judeca. Și nici măcar nu-i vei mai judeca pentru că ei te judecă. Și nici pe tine nu te vei mai judeca pentru că i-ai judecat.
Vei fi părăsit deja și poziția de Victimă și pe cea de Vinovat.
Cele bune să se-adune!
(În acest articol apar câteva dintre ideile și principiile care sunt dezvoltate pe parcursul cărții electronice Relații Armonioase – Manual de utilizare, pe care poți s-o descarci gratuit aici, de pe site.)
Când ceva sau cineva îți place sau nu, asta NU e o Judecată. Este doar o percepție.
Când și spui ce nu-ți place sau ce îți place, nici asta NU e o judecată! E doar o opinie.
Judecătorul din tine simplifică, reduce înțelegerea vieții la alb-negru, bun-rău, totul-nimic.
Ce să faci, ca să nu te mai simți Victimă sau Vinovat/ă? Simplu. Să te scoți din poziția de Judecător.