Cum să te simți bine cu tine. Oricând.

Cum e când crezi c-ai luat țeapă și n-ai luat?
O experiență personală revelatoare. Un articol scurt, la obiect. Și un exercițiu util pentru oricine. Oricine care nu se vrea nici victimă, nici vinovat/ă.

 

Mult timp n-am mai scris pe acest blog. Poate-ai observat. 🙂 Ce-am făcut în acest timp? Dar câte n-am făcut? Timp de aproape doi ani m-am angajat la o firmă. Doar câteva luni am făcut ce știam mai bine. Și pentru ce fusesem angajat. Marketing și comunicare. Și ceva coaching, implicit, cu o parte dintre oamenii de vânzare.

Apoi… De toate. Am fost om de vânzări, coordonator zonal, am recrutat angajați noi, am bătut țara în lung și lat, fără răgaz. Am fost și grafician și web designer, am făcut publicitate on-line și of-line, SEO, am făcut mici depănari IT, am instalat soft-uri – atât cât știam și puteam –,  am fost șofer și cărăuș, om bun la toate, curier, comisionar… Tot ce-mi cerea patronul într-un moment sau altul. Pentru bani din ce în ce mai puțini.
Ai putea spune că am luat țeapă. Dar dacă nu?

De mai bine de două luni, fac din nou, pe cont propriu, ceea ce știu mai bine. Marketing și Comunicare în outsourcing. Am revenit și la Consilierea pentru dezvoltare personală și – slavă domnului! – nu duc lipsă de clienți. Și, în plus, scriu articole, pentru cine are nevoie de ele.

Alegi să fii Victimă sau Vinovat/ă?

Recent, am postat pe FB o memă proprie. O poți vedea în foto alăturată. Reacțiile au fost diverse. Inclusiv din cele supărate. (Pot să accept că umorul pe care l-am manifestat a fost pentru unii cam sumbru. Și greu digerabil.)

Ce m-a determinat să scriu asta? Faptul că sunt la prea mare preț îndemnurile la de-victimizare: Treci la acțiune. Ia-ți soarta în propriile mâini. Asumă-ți responsabilitatea. Tu îți creezi propria viață.
Mda. Excelente îndemnuri. Menite să ne scoată din poziția de victime. Cu succes, adeseori. Dar ce te faci dacă ești în continuare nemulțumit/ă de viața ta? Și, în căutarea „cauzei”, te oprești la tine.
Păi, dacă tu le creezi pe toate, prin ce faci și gândesti, atunci tu esti motivul, nu? Tu ești cauza. Responsabil/ă de toate. Și dacă nu sunt alții de vină… doar tu mai poți vinovatul, așa-i? Nu.

Pentru că învinovățirea și victimizarea nu sunt realități obiective. Ele sunt decise de un Judecător. Și, adevărat, tu ești acela. Cel care-i judecă pe alții sau pe tine. Care decide cine este vinovatul și cine-i victima. Dar cum să faci să nu mai fii Judecător?

Revenind la experiența mea…

Am greșit oare că am acceptat să trăiesc aproape doi ani acele experiențe? Nu. Am luat oare țeapă, ducându-mă pe un post și făcând altceva, multe altele, pe bani nu prea mulți? Răspunsul este tot nu.
În tot acel timp am acceptat situația, asumându-mi diferite roluri, din două motive.
Unu: pentru că nu strică niciodată o experiență nouă. Orice-mi aduce viața în față merită să fie trăit. Al doilea: în fiecare moment am cântărit în ce măsură dezavantajele sunt mai mari sau mai mici decât avantajele: apropierea job-ului de casă, programul fix, certitudinea unui venit, chiar dacă nu prea mare… și altele.
Doar atunci când balanța s-a dezechilibrat am zis: pas.
Dar nici-un moment nu m-am considerat victima împrejurărilor, a șefului sau a vieții. Și nici vinovat pentru deciziile luate.

Cum fac asta? Cum fac eu să nu mă simt nici vinovat nici victimă? Simplu: părăsind poziția de Judecător.

5 pași ca să nu mai fii nici victimă nici vinovat/ă. Niciodată.

Și ca victimă și ca vinovat/ă, privirea interioară îți e îndreptată spre trecut. Nu te uiți la prezent. Și nu te poți pregăti pentru viitor, dintr-un echilibru firesc. Emoțiile negative te predomină. Și te paralizează. În ambele poziții.

Ieșirea din oricare dintre cele doua poziții se face pe aceeași poartă. Renunțând la poziția de Judecător.

Cum? Simplu.

1. Observă că Judecatorului îi plac polarizările. Separările. El reduce înțelegerea vieții la alb-negru , bun-rău, totul-nimic. Victimă – Vinovat.

2. Exersează să observi când faci astfel de Judecăți. (De obicei, toți le facem când căutăm răspunsuri la „de ce”-uri. Dar despre capcanele lui „De ce?” voi scrie, în curând)

3. Întreabă-te: „Unde mă poziționez acum? Victimă sau vinovat/ă?” Chiar și numai această întelegere poate fi suficientă pentru scoaterea „de pe poziție”.

4. Mai întreabă-te, apoi: „Chiar trebuie să existe o cauză/un vinovat pentru asta? N-ar putea fi doar o circumstanță?” Si, apoi: „O cauză indică neapărat o vinovație?”

5. Acum, poți deja să aplici o tehnica din NLP (Programarea Neuro-Lingvistica) numită reîncadrare. Poți folosi una dintre următoarele trei variante:

• cauți și găsești polaritatea: ce este sau ar putea fi bun în ceea ce s-a întamplat, privind dintr-o alta perspectivă (în exemplul meu: salariul și programul fixe, apropierea de casă etc);
• sau: cauți si găsești ce avantaj ar putea decurge în viitor, din aceasta situatie (în exemplul meu: că am învățat multe, făcând multe pe care nu le mai făcusem până atunci);
• sau: cum ai privi la această situație, daca tu ai fi altcineva (o rudă, un prieten sau chiar un  strain)?

Făcând cei cinci pași, observi depolarizarea care te scoate din poziția de Judecător.

Și, când reușești să nu te mai vezi în centrul universului, nici cauza nici efectul a nimic, atunci nu mai ești nici Victimă nici Vinovat. Și simți o fenomenală ușurare, pentru că lumea este exact așa cum este. Și atât. Și asta îți schimbă viața.

Cele bune să se-adune.

P.S. Pe subiecte apropiate de acesta, am scris mai demult și alte articole. Le poți (re)citi aici:

• Fără greș
• Judecata de dinainte

Cum fac eu să nu mă simt nici vinovat nici victimă?
Simplu: părăsind poziția de Judecător.

…când reușești să nu te mai vezi în centrul universului, nici cauza nici efectul a nimic, … simți o fenomenală ușurare.