Cum să nu suferi, când te doare?

Când durerea apare, prima tentație pe care o ai e să faci pe dracu-n patru s-o eviți. Apoi, te lupți cu ea, s-o invingi. În ambele momente îi acorzi atenție. Prea multă. Și de-aia te doare mai tare! Al naibii de tare.

Cred că și tu ai suferit uneori. Și, desigur, ai vrea să nu mai suferi. Oricine știe ca durerea este cel puțin neplacută…

Dar aproape întotdeauna când o simțim, noi o mai și înmulțim. Și asta, desigur, nu din masochism. Ci doar din inconștiență. Instinctiv, fără să ne dăm seama, plusăm durerea cu suferință. Emoțională. Întrebarea este: poți să nu suferi când te doare? Eu zic că da.

Și pot să-ți și arăt cum.

Pe piciorul stâng, sub genunchi am o cicatrice destul de urâtă. O parte din cei ce vor citi acest articol își vor aduce aminte. S-a întâmplat astă vară, într-o tabără. Un Retreat. În prima zi.

Pauza se terminase. Eu povesteam cu doi prieteni. Dar trebuia să intrăm. În timp ce încă mai vorbeam, am făcut un pas în spate. M-am dezechilibrat. Un bolovan mare și colțuros n-a vrut să se ferească de tibia mea.

Și eu tot povesteam. Voiam sa-mi termin povestrea. Dar ceilalți n-o mai auzeau. Se uitau speriați la mine. Mi-am privit șoseta albă care devenise roșie. Sângele continua să șiroiască.

Prietenii erau îngrijorați. Le-am zis eu ce trebuie făcut: apă rece, și un bandaj strâns, ca un garou, să se oprească sângerarea. Și chiar am vrut să cobor eu la râu. Probabil că n-aș fi ajuns…

Chiar mă durea. Apoi, a venit o angajată a pensiunii. Mi-a adus dezinfectante, eu i-am spus iar de apă, apoi le-am explicat ce-i hemostaza. Poate bravam. Sau poate nu. Și mă durea al naibii.

Durerea durează. Suferința poate să treacă.

Apoi, am avut o stare aproape de leșin. O suferință pe care o începeam, văzând cum continuă sângele să curgă. Și gândurile începuseră să curgă: ce-o să fac, ce-o să zic, ce probleme o să am, și suntem doar la început de tabără, și asta o sa mă-mpiedice să aia și ailaltă….

M-am întins pe-o bancă să-mi revin din începutul de leșin. Și-apoi mi-am spus: ia stai! Asta-i suferința aia, de care știu. Suferința despre chiar am mai și scris, mai demult. Iar astea-s gândurile care spun ce și cum e durerea. Leșinul nu-i din durere. E din gânduri… Și, dintr-o dată mi-a fost mai bine.

M-am așezat pe o bancă. Prietenilor le-am zis să se ducă-n sală, la curs. Ești sigur? Ești OK? Da. Nu vă faceți griji. Mi-e bine, am mai trecut eu prin d-astea. Angajata pensiunii m-a întrebat dacă nu vreau să mă ducă la spital. Am zâmbit: e o zgaibă. Chiar dacă nu era. Vreți ceva? Un capucino. M-a privit dintr-o parte, îndoindu-se parcă de sănătatea mea. Cea mentală.

I-am zâmbit. Nu, nu aiurez. Un capucino. Mi l-a adus. Mi-era încă greață de la starea de leșin de dinainte. De la suferință. Am scuipat-o în iarbă. De doua ori. Nu mi-a mai fost greață. Mi-am sorbit în liniște cappuccino-ul.

În săptămâna următoare. m-am ferit să le arăt celorlalți rana. Nici nu arăta prea bine. Fie am purtat un bandaj ușor, fie pantaloni lungi, lejeri. În ultimile una-două zile, când am revenit la pantaloni scurți, prietenii care n-auziseră de accident mă întrebau: ce-ai pățit? Si eu, nu găseam ceva mai inteligent să răspund decât: Aaaa, știi? Nu e mare lucru… Asta a fost in prima zi…

Cele trei straturi ale durerii

Atunci când simți durerea, această experiență de viață ajunge la tine mai întâi ca o senzație fizică. Apoi, apare imediat o reacție emoțională. Ca răspuns la această senzație. Poate să fie frică, frustrare… sau chiar furie. Sau altele.

După aceea, cel mai adesea începi să-ți spui o poveste. Din trecut sau din viitor. Despre tine și ce înseamnă durerea ta. “E vina mea (sau a altuia) ca s-a intamplat asta”. Sau „ Aoleu, ce-o să mai urmeze acu! Poate că asta-i grav! Și-mi va fi așa, și mi se va întampla asta…”

Acestea sunt cele trei straturi ale unei experiențe dureroase:

1. senzația fizică,

2. reacțiile emoționale

3. și, în fine, gândurile sau “povestea” ta cu privire la această experiență.

Acceptarea durerii vindecă suferința

Printr-o conștientizare a momentului prezent, cu acceptare și o atitudine de non-judecare, poți realiza că și asta-i tot experiență. Doar o experiență. Care vine și se duce. Ca orice experiență.

Și-atunci, poți să devii doar un Martor al durerii din Prezent. Și nu mai ești „povestitorul” care își urmărea în trecut sau în viitor propria suferință. Acum, senzațiile, sentimentele și gândurile pe care le experimentezi în interiorul tău poți să le observi ca simple “evenimente”. Care trec. Circulă, prin tine.

Și ceea ce (ți) se-ntâmplă nu te mai copleșește. Nu te mai „pierzi” în experiență, nu te mai lași luat de valul ei. Relația ta personala cu durerea se schimbă.

Există chiar și studii – am citit mai de mult despre asta – care au arătat că o astfel de conștientizare, dublată cu tehnici de meditație, poate fi efectiv utilizată chiar în locul medicamentelor anti-durere. Sau, cel puțin, în combinație cu acestea.

Înainte să-ți arăt însă cum poți și tu s-o faci, vreau sa-ți mai spun ceva.

Durerile vin dinafară. Suferința dinăuntru.

Pe fiecare dintre noi poate să ne doară o mînă, un picior, stomacul, capul,… sufletul… Toate sunt înauntrul, nu înafara Ființei noastre.

Acolo simțim. Acolo percepem durerea. Și tot de-acolo începe suferința. Din interiorul nostru. Această înțelegere ne poate ajuta enorm. Pentru că putem să ne re-întoacem acolo, înăuntru, ca să schimbăm ceva. Și măcar să nu mai suferim.

Acceptarea grăbește vindecarea

O persoană apropiată mie și-a scrântit glezna, acum câțiva ani, tot într-o tabără. Acolo, fiind multe ore în meditație, emotiile stârnite de acea durere au devenit secundare, neimportante. Cum a fost posibil? Simplu: și-a acceptat durerea și apoi a trecut-o într-un plan secundar. Importante au fost altele, pentru ea, în acele zile. De aceea, n-a suferit.

Iar lipsa suferinței a făcut procesul de vindecare sa fie mai rapid și mai ușor. Azi este sigură că dacă atunci ar fi renunțat la tabără, vindecarea ar fi fost mult mai lentă, mai anevoioasă. Și cu mai multă suferință.

Uite că se poate!

Și eu mi-am grabit propria vindecare într-un caz sever de durere sciatica. Acum vreo patru ani, tot într-o iarnă, am fost imobilizat la pat, de o criza de spate, cu dureri aproape insuportabile în piciorul stang. Am fost sfătuit să fac și eu – ca alții – un tratament sever cu tot felul de medicamente, infiltrații în coloană ba chiar și să mă las supus unei mici intervenții chirurgicale.

Nu le-am făcut. Și m-am vindecat. Ajutat de câteva pilule, cu exerciții energetice și tehnici NLP pe care mi le-am auto-aplicat, stări de echilibru, de pozitivare pe care mi le-am autosetat.

După ce-am trecut de acest episod, m-am întors la sala de forță și pe traseele din crestele munților. Iar crizele dureroase lombo-dorsale care m-au chinuit ani mulți, încă din adolescență, au fost de-atunci din ce în ce mai rare.

Și muuult mai scurte. Joia trecută, spre seară nu mai puteam să merg din bucătărie până la pat decât cu ajutorul bastonului. Vineri încă mă durea destul de tare. Sâmbătă începuse să mă lase, iar duminică nu mai aveam aproape nimic. Luni am mutat mobilă prin casă și am stat două ore în picioare, la o coadă, la una dintre instituțiile statului.

Incredibil! Asta nu se poate! Așa aș fi putut spune cu doar câțiva ani în urmă. Acum zic: ba se poate!

Cum să-ți reduci suferința

Când durerea apare, poți și tu să urmezi acești pași…

Mai întâi, e util să-ți autoinduci o stare de echilibru. O poți face rapid, printr-o mini- meditație, sau o tehnică simplă de echilibrare rapidă, asemenea celor despre care am mai povestit pe acest blog. Din această stare, vei câștiga claritate.
Observă acum povestea pe care o spui despre durerea ta. Povestea asta mai curând poate fi doar o creație a imaginației tale. Se bazează pe propriile experiențe din trecut sau pe amintiri ale suferințelor altora, pe care le proiectezi în ceva posibil să se-ntâmple în viitor. Dar din starea de claritate pe care deja ți-ai indus-o, poți să fii un simplu Martor, capabil să separe faptele concrete de temeri sau convingeri sau auto-judecăți.
În următorul pas, îți poți observa și reacțiile emoționale la acea durere, fără să te mai identifici cu ele. Observă-le, până poți sa le distingi și să le denumești. Frică, furie, frustrare,… Astfel vei deveni doar Martorul lor, fără să te mai identifici cu ele. De exemplu, când vei observa că simți furia, asta nu va mai însemna ca ești furioasă/furios. Acum le poți lăsa doar să fie. Iar tu doar le observi… Până trec.
Acum, reiterează-ți starea de echilibru, de liniște. De exemplu, respirând adânc de câteva ori și relaxandu-ți corpul. Și deja poți să conștientizezi chiar și senzația – fizică! – de durere. Dar fără să te mai lupți cu ea. Și fără să-i reproșezi ceva. Urmărește, în schimb, cum senzația de durere se schimbă. Se reorientează. Înotdeauna o face, niciodată nu rămâne o constantă… Poți chiar să observi atenuări sau restrângeri ale senzației. Observă-le. Oricât de mici, de neînsemnate ar părea. Și, pe măsură ce le observi ele se amplifică…
În fine, dacă te simți in stare s-o faci, concentrează-ți atenția în mijlocul durerii și imaginează-ți că respiri o lumină pură, vindecatoare în acea zona. Observă în continuare, ca simplu Martor, ce schimbări apar. Poți de-asemenea să găsești util să-i ceri zonei dureroase să îți vorbească. Are vreun mesaj pentru tine? Ai putea fi surprins/ă de ceea ce vei descoperi…

Și astfel, poți să-ți schimbi relația pe care o ai cu durerea. Și asta îți ușurează suferința. Ba chiar mai mult, poate să-ți stimuleze resurse interne nebănuite, care să-ți faciliteze și să-ți grăbeasca vindecarea.

Încearcă s-o faci și tu, atunci când ai nevoie. Ce-ai de pierdut? Doar suferința…

Cele bune să se-adune.