Cine-i mai important în relații?
De ce într-o discuție și celălalt vrea să aibă întotdeauna dreptate? De ce crede că e mai important ce spune el decât ce aude de la noi? Și de ce ne susținem și noi punctele de vedere, adesea până-n pânzele albe? Oare ce-i de făcut?
De ce într-o discuție și celălalt vrea să aibă întotdeauna dreptate? De ce crede că e mai important ce spune el decât ce aude de la noi? Și de ce ne susținem și noi punctele de vedere, adesea până-n pânzele albe? Oare ce-i de făcut?
Desigur și tu ai auzit conversații obișnuite, dialoguri de genul celui de mai jos. Deși poate nu le-ai dat atenție prea multă…
În astfel de dialoguri observăm mai întâi că fiecare vrea să vorbească doar despre sine, despre experiența sa proprie. Și cam așa facem cu toții, mai tot timpul!
Cine face asta?
Apoi – și sunt convins că ți s-a întâmplat și ție, la fel ca și mie – în astfel de dialoguri crește treptat frustrarea. Iritarea. Că nu suntem ascultați. Ba chiar și contraziși! Pentru că ălălalt vrea să vorbească doar despre el și despre experiența sa.
Și asta se întâmplă destul de des, în mai toate Relațiile noastre. Chiar și în cele pe care le-am clădit Armonioase.
Dar dacă fiecare vorbește despre sine, oare nu faci și tu la fel?. Ba da. La fel fac și eu. Și tu. Și este firesc să fie așa și nu este de condamnat că așa facem. Este doar de observat și de înțeles.
Chiar așa! De ce ne comportăm astfel? Toți, la fel…
Pentru că interpretăm orice este în raport cu modul în care “ne atinge”, pentru că experiențele și percepțiile proprii ne conturează fiecăruia dintre noi câte o lume diferită, pe care fiecare dintre noi o numim “realitate”.
Iar ”realitatea” mea diferă de a ta. Și realitatea ta, de a altuia si de a oricui. Și fiecare vrea să vorbească din realitatea sa, doar despre realitatea sa. Singura pe care o cunoaște și o recunoaște. Să-și re-confirme astfel propria realitate. Și astfel să o valideze. Să se valideze pe SINE ÎNSUȘI.
Și de aceea nici nu ne înțelegem unii pe alții.
Și asta este ceea ce face adesea să nu ne ascultăm unii pe ceilalți.
Și de aceea, încorporăm în noi (în subconștient) convingerea că: ”Eu sunt cel mai important, doar parerea mea contează”.
Dar numai simpla cunoaștere, înțelegere și acceptare a acestui Adevăr poate să facă enorm de mult în Relațiile tale. Poate fi de-ajuns pentru a depăși obstacolul acelei iritări pe care o simți de multe ori în comunicarea cu ceilalți, când experiența celuilalt o contrazice pe a ta.
Cum?
Uite unde m-a dus pe mine această Înțelegere.
- Când îmi dau seama că iau personal ce mi se spune, îmi readuc aminte că de fapt alții vorbesc despre ei, nu despre mine.
- Chiar si cand aparent se referă la mine, tot despre ei vorbesc. Oricine este mai preocupat de propria sa persoană, de realitatea sa, decat de altcineva.
- Este greu de acceptat, dar asta e: eu sunt buricul universului doar pentru mine. Și celălalt e la fel, pentru sine. Și tu ești la fel, doar pentru tine.
- De aceea, acord celuilalt atenția pe care aș vrea să mi-o acorde și el mie.
Aceste readuceri aminte și pașii descriși mai sus pot să te scutească de intrarea într-un conflict inutil. Și procedând la fel poți să-ți menții, ba chiar mai mult, să-ți și amplifici Armonia într-o Relație…
… dar cu o condiție.
Poți să faci pașii de mai sus, să aplici această înțelegere, numai dacă îți menții starea de liniște, de echilibru, dacă nu te lași ”deturnat/ă” de emoții.
Și, binențeles, dacă vrei și consideri că merită să faci acest efort. Și dacă apreciezi că într-o relație cel mai important nu ești tu. Și nici celălalt. Ci relația. Poate că uneori vei dori să poți face acest efort. Alteori, nu. Recunosc că și eu fac la fel…
Bun, dar cum poți să te păstrezi în Liniște, indiferent de emoția pe care ți-o declanșează ce auzi?
Despre asta voi povesti în articolul următor. Pe care o să-l public, probabil, duminică…
Până atunci…
Cele bune sa se-adune!
(acest articol este realizat pe baza unui fragment din cartea electronică Relații Armonioase – Manual de Utilizare, pe care poți s-o descarci gratuit.)
Fiecare vrea să vorbească din realitatea sa, doar despre realitatea sa. Și astfel s-o valideze. Să se valideze pe SINE ÎNSUȘI.
Oricine este mai preocupat de propria sa persoană, decat de altcineva. Eu sunt buricul universului doar pentru mine. Și celălalt e la fel, pentru sine.