Cea mai bună apărare nu-i atacul.

Să zicem că ești în mașină, în trafic. Sau, poate, în autobuz, mergând spre serviciu sau spre casă. Și cineva, un nimeni, te enervează.

Dacă ești în trafic, ți se bagă agresiv în față, sau te claxonează furios că nu l-ai lăsat să ți se bage. Cum se mai întâmplă…

Iar dacă ești în autobuz, îți ia obraznic și agresiv locul pe care-l doreai, blochează ușa la coborâre sau te împinge violent.

Și tu ce faci atunci? Normal, te enervezi. De cele mai multe ori. Și ripostezi. Într-un fel sau altul. Te implici în conflict. Cu Nesimțitu naibii! Ăsta pe care-l simți într-un fel sau altul că te-a atacat. Că te calcă pe drepturi.

Cel mai adesea, conflictul escaladează. Violența atrage violență. Finalul? Incert, cel mai adesea. Chiar dacă, uneori, poate simți că te-ai mai răcorit. I-am zis-o! I-am făcut-o și eu lui!

Cu cine ești în conflict?

Și-acum am să te întreb: indiferent de cum te-ai simțit la final, ce stare ai avut pe toată durata conflictului? Care a fost emoția predominantă? Lasă-mă să ghicesc: te-ai enervat, te-ai înfuriat, ai clocotit. Adrenalina a crescut, probabil și pulsul sau tensiunea…

Gândurile frumoase – alea cu păsărele care ciripesc de dimineață, cu soarele sau ploaia, sau zăpada, copiii sau alte persoane dragi, planurile de viitor, toate, dar absolut toate – au dispărut! Și a rămas în loc doar acea emoție puternică. Emoția implicării în conflict.

Celălalt ți-a făcut un rău. Tu i-ai răspuns. Și-apoi el nu a cedat, fir-ar al naibii! Și binențeles că nu ți-a  răspuns cu vreun cuvânt bun la toate câte i-ai spus tu.

Și pe toată durata acestui conflict tu ți-ai făcut ție rău. Și mai mult rău.

Crede-mă: pentru celălalt nu tu ești important/ă.

Pe mine viața m-a învățat că nimeni pe lume nu are ceva contra mea. De fapt, cu sine are ce are. Fiecare. Și tot ce ”îmi face”, de fapt nu mie îmi face.  Celălalt nu are nimic împotriva mea. Celălalt vrea doar să-și facă sieși un bine. Și de cele mai multe ori nu se gândește că astfel ar putea să-mi facă mie vreun rău.

Și pentru tine e la fel. Tu nu ești pentru nimeni – trebuie să te consolezi cu ideea asta – o persoană atât de importantă. Pentru celălalt nu tu ești Buricul Universului. Pentru el, el este!

Spirala apărare-atac

De multe ori, un singur gest sau doar un cuvînt printr-o simplă asociere de idei poate să declanșeze în mintea subconștientă amintirea unei amenințări, a unui pericol.

Și-atunci, intri pe ”pilot automat”. De auto-apărare. Și reacționezi. Te aperi. Cum? Cel mai probabil după principiul: ”cea mai bună apărare e atacul”. Așa facem mai toți. Și la fel face și celălalt.

Iar când o face, în momentul în care îți dă impresia că te atacă, el poate că de fapt doar se apără. Își apără propria sa stare de bine… Și-atunci și tu, la rândul tău, te aperi. Iar el va înțelege că-l ataci. Conflictul e deja în plină desfășurare.

Iar schimbul de replici apărare-atac dintre voi poate să continue la nesfârșit. Care-i ieșirea dintr-o astfel de situație?

Cum poți să ieși învingător dintr-un conflict?

Eram la cumpărături, într-un hypermarket. Studiam un raft cu multă atenție, încercând să mă hotărăsc. Reveria comparativă prețuri-calități mi-a fost întreruptă brutal. De o voce răstită cu accente grave. ”Și-acu eu ce naiba să fac?!! Pe un să trec io de tine?!!”

M-am întors și am văzut un tip mai tânăr ca mine și foarte pus pe harță. Am mai văzut că eu și căruciorul meu stăteam în calea căruciorului și a fericirii sale. Nu m-am apărat în stil clasic cu vreun: ”Da ce domne, n-ai loc de mine? Ce e magazinu tau? Ocolește-mă, că nu eu am făcut spațiile astea înguste!”

Nu. În loc de asta, mi-am păstrat liniștea din care studiasem raftul și i-am spus zâmbind: ”Simplu. Îmi spuneți pardon, vreau să trec și eu mă dau la o parte”. Și zis și făcut, m-am tras să-i fac loc. Dacă el a mai bombănit ceva, nu știu. Nu l-am auzit.

Cea mai bună apărare e să eviți atacul.

O dată ce cunoști, înțelegi și accepți că orice atac este de fapt o aparare, poți să eviți conflictele inutile, pornite ridicol din senin, din mai nimic.

Cum? Simplu. Cum am făcut eu. Respectând câteva reguli simple:

• Mai întâi, renunță la Credința că atacul e cea mai bună apărare. De fapt, e cea mai proastă. Duce la escaladarea conflictului.
• De aceea, Tu să nu (te) ataci.
• Repetă-ți: cea mai bună apărare este să nu mă las atras/ă în luptă, s-o evit.
• De aceea, când altul declanșează acea apărare-atac, tu să-ți păstrezi calmul.
• Și dacă, totuși, nu poți să rămâi pe moment în Liniște, nu răspunde imediat, din emoția ce apare în tine. Taci. Așteaptă. Să vină Calmul.
• Așa, îți iei câteva secunde în care să nu participi la conflict și-ți întorci atenția către tine. Doar către tine.
• Respiri adânc. Îți regăsești o stare de liniște, de echilibru de moment (despre o tehnică posibilă ca să obții asta am mai scris și voi mai scrie).
• Din această stare îți transmiți: „Ce spune sau face el/ea se referă la el/ea, nu la mine”.
• Și apoi: „Ce spune sau face, o face pentru el/ea, nu împotriva mea”.

Și-acum deja vezi cum experiența din timpul unui conflict (față de altele similare, de altadată) s-a schimbat.

Și celălalt?

Bun, asta nu înseamnă să întorci obrazul, într-o atitudine forțat biblică, dacă cineva te lovește. Asta înseamnă doar să faci în așa fel încât să nu ajungi să primești vreo lovitură. Indiferent cine ți-ar da-o. Celălalt sau tu însăți/însuți.

Poate că acum ai să mă mai întrebi o dată: și celălalt? El n-ar trebui să facă nimic? Pe el cum îl fac să se potolească? La o astfel de întrebare am răspuns într-un alt articol de pe acest blog. Dacă nu l-ai citit, îți recomand s-o faci aici: ”Cum să-i schimbi pe ceilalți” …

Cele bune sa se-adune!

(acest articol este realizat cu  fragmente din două capitole ale cărții electronice Relații Armonioase – Manual de Utilizare, pe care poți s-o descarci gratuit de aici. )