Ce să faci ca să te relaxezi cu adevărat?

Poate că ești deja în vacanță. Vacanța mare. Sau poate că deja te-ai întors. Ori doar ai fugit de-acasă, pentru câteva zile de week-end. Prelungit sau nu. Undeva la mare sau la munte. La țară sau în afara țării. Sau măcar ai vrut și tu să te odihnești ca tot omu, în liniște, acasă.

Dar chiar te relaxezi? Te-ai relaxat? Este sau a fost cu adevărat recuperarea dorită timp de un an? Poate că da. Dar dacă ai considerat vreun moment că relaxarea e chiar foarte importantă… fii atent/ă! S-ar putea ca nici măcar să nu fi fost…

Tensiunea este cine crezi că ar trebui să fii.
Relaxarea este cine eşti cu adevărat.

Cugetare ZEN

Ce-i înăuntru e și înafară

Desigur, nu ești ca mine. Ești diferit/ă. Și ce-am observat că mi s-ar fi întâmplat mie e posibil să nu fie relevant pentru tine. Poate însă că vei găsi vreo asemănare. Cât de mică. Atunci, te va interesa și concluzia mea.

Zilele astea, începând cu joi, 15 august, am simțit aproape fizic, palpabil, liniștea de-afară. Mai puține mașini, mai puține zgomote, nici-un vecin care să facă reparații în apartament, lume puțină pe străzi, vibrația energiei oamenilor scăzută, bine de tot.

Simțeam palpabil liniștea de-afară. Dar era ceva, parcă… altfel. Altfel ca altădată. În liniștea asta simțeam și o vibrație secretă, surdă. O zbârnâială mai greu de prins, totuși perceptibilă, de neliniște ascunsă în Liniște. Ce-o fi asta?

Datoria ei, de relaxare!

După primele două zile din această minivacanță, am identificat-o. Neliniștea era în mine, nu în afara mea. Eu doar o proiectam acolo, înafară. Sau poate că era cumva și acolo, unde neliniștea proiectată de mine se împletea cu alte neliniști ale altor oameni la fel de… liniștiți. Ca mine.

Cum s-a făcut ca în zilele astea, cu multă liniște în jurul meu, eu să-mi găsesc mai greu liniștea? În dimineața de joi, am aflat din Facebook că e sărbătoare. Sfânta Maria. Apoi, am constatat că nu prea sunt mulți prieteni prezenți pe net. Ieșind din casă, la sală, am mai observat și că nu prea e lume pe stradă. Și nici mașini.

Cu o seară înainte făcusem o comandă pe internet. Dar de-abia acum mi-am dat seama că nu o să-mi vină tocmai azi, în ziua liberă dată pentru mai toți. Și probabil nici următoarea zi – punte spre sfârșitul de săptămână.

Miercuri mă culcasem cu gândul că am o datorie către un client. Să studiez un site și să trag niște concluzii. Dar joi am înțeles că, probabil, clientul nu se va aștepta de la mine să o fac chiar în ziua de Sfânta Maria. Nici în următoarea.

 

Planul strică relaxarea

Și m-am decis să mă relaxez. Să trăiesc din plin câteva zile de odihnă. Chiar dacă nu erau în plan. Să le programez măcar acum, așa, ad-hoc. Așa că joi m-am culcat cu gândul că am datoria, față de mine, să mă relaxez și eu.

Și pentru zilele următoare mi-am făcut planul. De relaxare. Cu de-ale casei, fără presiune, cu plimbări, filme, odihnă… Doar relaxare.

Dar în a treia zi a acestei mini vacanțe am mai observat ceva. Că m-a enervat faptul că programul meu de relaxare din acea zi a fost amânat. Din diferite motive; nici nu contează care. Și tocmai asta m-a stresat: că nu mi-am îndeplinit obligația de a mă relaxa. Conform planului.

Planul fusese să mă relaxez. Să fac ceva ca să mă relaxez. Și stabilisem dinainte ce să fac. Aveam un plan de relaxare. Și trebuia să-mi îndeplinesc planul. Relaxarea însăși devenise o responsabilitate.

La tine este altfel? Îți planifici vacanțele? Și week-end-urile? Poate că uneori din timp, alteori de pe o zi pe alta. Sau măcar de dimineață, pentru resdtul zilei. Unde mergem? Ce facem? Și acum? Încotro?

Dar planul strică relaxarea. Pentru că trebuie urmat. Îndeplinit. Așa suntem programați de o viață plănuită în pași mărunți sau pe termen mediu și lung. Și să dea dracu să nu iasă ceva cum am plănuit!

Relaxat în necunoaștere

Cu adevărat relaxat (mental) am fost într-o excursie din această vară în Dolomiți, Alpii italieni. Acolo, am avut un ghid localnic. O ghidușă. Suzi se numește. Excursia a fost foarte solicitantă fizic. Trasee grele, cu urcușuri interminabile între 2000 și peste 3000 de metri. Șase zile, cinci cabane, 70 de kilometri.

Dar… peisaje spectaculoase. Și fără griji. Nu mă interesa unde o să dormim seara – ne spunea Suzi. Nici cum va fi camera – oricum nu aveam de ales. Nu știam seara încotro ne vom porni de dimineață. Ne spunea Suzi. Nici unde vom mânca. Avea Suzi grijă. Nici ce vom mânca. Aflam doar când eram așezați la masă și comandam sau ni se oferea ce era gata pregătit.

O singură grijă am avut. Să mai dau și eu un telefon și să mai postez când s-o putea o poză pe Facebook. C-așa fac toți în vacanță… Până ce mi-a fost luată și această grijă, această „responsabilitate”.

Ajunsesem la o cabană, Gardenacia, situată la peste 2000 metri altitudine. După un drum  spectaculos, străbătut în ritm alert. Ne-am așezat pe terasa cabanei, pentru rehidratare. Unul dintre colegii de grup l-a întrebat pe cel care ne servea:  Aveți Wi-Fi? Tânărul i-a răspuns, cu un gest larg, împrejur: Nu. Aici avem doar munți.

Nimic

În acea excursie solicitantă am fost mai relaxat decât în duminicile petrecute pe canapeaua de acasă. Important a fost că n-am făcut nimic din obligație, că trebuie, doar cum mi-au venit la rând. Fără să-mi pese. Acceptând. Tot ce nu era setat într-un plan, al meu.

Așadar: Ce să faci ca să te relaxezi cu adevărat, total, complet? Nimic. Doar să fii.

Cele bune să se-adune!

P.S. Pe teme apropiate am mai scris și mai demult. Aici: http://www.transformari.ro/ce-sa-faci-cand-nu-poti-evita-viata/ Și aici: http://www.transformari.ro/ce-si-cum-poti-castiga-cand-nu-obtii-ce-ti-ai-propus/ . Sau aici: http://www.transformari.ro/de-ce-sa-ramai-nelinistit-in-linistea-ta-sau-viceversa/

Vestea cea proastă: n-ai de unde să știi ce o să-ți aduca ziua de mâine. Vestea cea buna: poți să te relaxezi, ca tot nu ai de unde să știi ce o să-ți aducă ziua de mâine.

Click Here to Leave a Comment Below

Leave a Reply: