Când sistemul tău nervos e mai puțin nervos…

Și-am să te mai întreb: ce e mai important pentru tine? Să-ți afirmi dreptatea ta, să ”învingi” într-o discuție în contradictoriu, ori pur și simplu doar să te simți bine? Să ai ultimul cuvânt sau să păstrezi o relație armonioasă?

Și una și alta – mi s-a răspuns adesea. Poate că și tu vrei să ai și dreptate dar și să te simți bine, la finalul disputei. În același timp.

Adevărul este – nu-i un secret și nici o rușine – că majoritatea oamenilor cred că pot să se simtă bine doar când au dreptate. Și dacă li se dă dreptate.

Cînd nu cedează…

Acest dialog poate să ți se pară  a fi o ceartă de copii. Doar ți se pare. În realitate, și ca adulți ne comportăm la fel. Doar că folosim mai multe cuvinte, propoziții mai închegate și fraze mai elevate.

Cărora le punem apoi etichete ca: dispute de idei, discutii in contradictoriu, dialoguri argumentative. Sau pur si simplu certuri. Spune-le și tu cum vrei.

Importantă rămâne însă emoția. După ce discuția s-a încheiat. Când ne luăm jucăriile și plecăm.

Asta, în cazul cel mai bun. În situațiile duse la limită, însă…

Certurile degenerează.

Habar n-am din ce s-au luat. Cert este că i-am văzut încordați ca două arcuri. Gata de încăierare. Într-una din zilele trecute, la sală. ”Băi! Io până la urmă te și bat!”, am auzit, tocmai când îmi încheiam exercițiul.

Cei doi cocoși, amîndoi mititei de statură dar foarte mușchiuloși, plini de adrenalină, mai aveau puțin și… Din fericire, a apărut rapid managera sălii, cu doi instructori impunători la o distanță discret respectuoasă în spatele său.

Mai târziu, la vestiar, după ce și eu îmi terminasem antrenamentul, l-am întrebat pe unul dintre cei doi cocoși: ”Din ce v-ați luat?” Mare lucru n-am aflat. Tot ce mi-a putut spune inteligibil pentru mine a fost: ”Da ce crede ăla? Eu nu-s unu care să se lase așa ușor…”

Lasă de la tine? Lasă pentru tine.

Cu ani mulți în urmă, trebuie să recunosc, și eu eram la fel. Nu mă lăsam. Intram și eu, că să-mi apăr dreptatea, în tot felul de dispute.

Prin liceu, mi-a și spart unu nasul. Luasem apărarea unor colege, în fața unui golănel. Și din altercația iscată… i-am scăpat una. Ușor, nu prea tare. Peste două zile mă bătea cineva pe umăr. Și când să mă întorc… mi-a căzut cerul în cap și n-am mai știut nimc. M-am trezit la spital, cu fractură nazală dublă.

Ale tinereții valuri?

Poate. Dar n-ai văzut și tu oameni în toată firea, ba chiar și în vârstă, lundu-se la harță, mai-mai să se ia și-n pumni? Nici eu, ca mulți alții, nu m-am potolit prea repede. Până n-am înțeles.

De-a lungul anilor am avut diverse altercații, Și ca majoritatea șoferilor, cel mai des cu „partenerii de trafic”. Dar… cine poate să fie în traficul ăsta dement aproape zi de zi și să nu se enerveze? – ai putea spune.

Dar ce câștigi când te enervezi, te iei la harță cu alții, doar pentru că ai avea dreptate? Și ce poți pierde?

Ei bine, mi s-a mai întâmplat și mie ca din astfel de situații să ies și eu mai… șifonat.

Alteori…

Acum vreo șase-șapte ani, din cât îmi aduc aminte, mi s-a băgat unul în față si a frânat… Am frânat și eu. Habar n-am ce i se păruse lui c-aș fi făcut eu, mai devreme. S-a dat jos din mașină. Clocotind, am ieșit și eu din a mea, hotărât, cu pași mari.

După o pereche de replici schimbate din distanță, pe măsură ce ne apropiam, l-am văzut cum, parcă speriat, s-a întors repede în mașina și a plecat, strigându-mi cu capul scos pe geam: „Boșorogul naibii!”.

Ce l-o fi pus pe fugă, cu ce l-o fi speriat „boșorogul”? Cu atitudinea cam prea hotărâtă? Cu maieul fără mâneci cu care veneam de la sală? Nu știu…

M-a apucat râsul. Dar genunchii îmi cam tremurau. De la adrenalină. De la emoția puternică. Mă simțeam bine, oare, că l-am pus pe ăla pe fugă? Nici vorbă!

Avusesem dreptate și, într-un fel, „câștigasem” confruntarea. Dar starea în care m-am reîntors la volan… mai bine lipsă!

Și victoria poate să doară.

Poate că ai dreptate dacă-mi spui că-n aceste povestiri e vorba despre niște cazuri extreme. Dar oare nu ne încrâncenăm să ne dovedim dreptatea și în alte situații, atât de des?

Și chiar dacă nu ajungem la corecții fizice, oare câte altfel de traume nu încasăm destul de des? Inclusiv din situațiile în care zicem că am ieșit victorioși.

Îți propun acum să reflectezi.

Cât de des ți s-a întamplat să-ți dovedeasca cineva într-o discuție că greșești? Și că ea/el are dreptate? Și de câte ori crezi c-ai reușit tu să-ți dovedești dreptatea? Când ai știut că sigur ”celălalt” ți-a dat dreptate?

Dacă vrei, reamintește-ți o discuție în contradictoriu. Oricare. Indiferent de rezultatul ei. Cum te simțeai? Bine, sau nu? Care era emoția cea mai puternică? Dar într-o conversație placută, în deplin acord cu cineva… Cum te simțeai?

Probabil că ai tras deja o concluzie. Și concluzia la care tu ai ajuns este adevărul. Adevărul tău.

Reversul medaliei

După ce-ai făcut acest exercițiu de reamintire, te invit să-ți mai raspunzi cu sinceritate la o întrebare: cum crezi că s-ar simți celălalt, dacă într-o dispută tu i-ai dovedi că a greșit?

Iar dacă persoana cu care ai controversa este una apropiată, merită să te mai întrebi: și cât de bine poate să-mi fie mie când cel ce-mi este aproape se simte prost?

Poate că pe moment ai putea să ai și-un fel de satisfacție. Dar asta numai cât timp emoția predominantă e furia. Încrâncenarea. Înverșunarea. Și-apoi? Dupa ce trece această emoție? Cum te poți simți?

Câștigă toți, când sistemul nervos al unuia e mai puțin nervos.

Când îți este suficient să știi tu că ai dreptate. Și nu mai ai nevoie să ți-o dea și altcineva. Și știi, în același timp, că și persoana cealaltă poate că are dreptatea sa. Când alegi să te simți bine. Cu tine. Fără nevoia de confirmari externe. Când alegi să fii flexibil/ă. Și nu te mai încrâncenezi, nu te mai cramponezi de acel ”eu nu cedez”…  Atunci relațiile cu ceilalți ți se schimbă radical. În bine. Și pot să devină Armonioase.

Mai mult de-atât. Un principiu de bază din Programarea Neuro Lingvistică (NLP) spune: „Elementul cel mai flexibil dintr-un sistem conduce și/sau catalizează sistemul”.

Iar flexibil/ă poți să fii numai din Liniște. Când sistemul tău nervos nu cedează.

Și-atunci te simți și tu bine. Și-l poți face și pe celălalt, cu mai mult calm și inteligență, să se simtă bine.

Ca întotdeauna, tu alegi.

Dar dacă tu chiar vrei cu-adevărat să ”câștigi” o dispută,  poți s-o faci și pe-asta. Dacă asta alegi.

E posibil ca uneori să fie mai important pentru tine să poți spune că n-ai cedat! Că aveai dreptate și ai arătat-o. Asta, când pentru tine e mai important să-ți impui punctul de vedere și nu să păstrezi o relație.

Prima regulă rămâne însă aceeași. Să rămâi în Liniște. Pentru că acela care-i agitat, încordat, contractat și gata de luptă, n-are cum să mai fie și flexibil. Și doar când ești mai flexibil, poți fi cel ce conduce discuția. Disputa, dacă asta vrei.

Dar nu uita: dacă doar îți vei impune punctul de vedere, fără să-i dai dreptate și celuilalt, ai să te îndrepți spre ruperea Relației!

Tu alegi. Ce alegi?

Cele bune să se-adune!

(În acest articol apar câteva dintre ideile dezvoltate pe parcursul cărții electronice Relații Armonioase – Manual de utilizare, pe care poți s-o descarci gratuit aici, de pe site. În curând, voi susține și un eveniment, un Atelier de Comunicare Afectivă, Bucură-te de Relații Armonioase )