Când poți să ai încredere în oameni

La rând, în fața mea, o doamnă îmblonzită, grasă, cu un baiat de veo 14 ani slăbuț și speriat și un domn mai ponosit, slab, cărunt, înnegurat. Toți trei, împreună.

Nu știu care era problema lor, doar că la un moment dat domnul strigă de rasună toată sala: „Să-i ia dracu pe toți, ca io am venit să le dau banii și uite câte mă pun să fac și să-mi pierd timpu”. Și, c-un gest furios, își face loc prin sala înțesată de lume, spre ieșire.

Doamna blondă, se apleacă înspre ghișeu: „Nu, zău, nu v-a înjurat pe dumneavoastră, așa e el, supărat și e și răciiiit…” De unde eram, n-aveam cum s-o văd pe tânăra funcționară, dar o știam mai nevricoasă și-mi imaginam figura ei.

Urmam eu. Doream să mă lămuresc de ce primisem o somație pentru o sumă pe care știam c-am plătit-o. M-am decis să am încredere și să i-o transmit funcționarei, la pachet cu puțină bunăvoință și ceva compasiune.

Privind-o prin fereastra ghișeului eliberat de trio-ul de dinaintea mea, nu am făcut nimic. Nici-un gest, nici-o vorbă. Ea, aplecată pe un dosar în ale cărui foi își tremura scrisul, notând, bifând. Nici nu m-a privit când i-am spus bună ziua. N-a tresarit, concentrată pe hârtii.

Am așteptat. Fără să mă enervez, fără să mă grăbesc. Când s-a uitat la mine, i-am relatat pe o voce joasă, liniștită, ce m-a adus la ea. Cu încredere. Că, orice ar fi, este de bine; nu are cum să fie rău. Cu încredere și în ea.

Mi-a preluat tonul. Mi-a răspuns la fel. Ne-am lamurit că totul era în ordine. Dar dacă vreau să mai aflu și cum să evit în viitor situația… să merg la subsol, la camera XD, domnul A.

M-am decis să cobor, deși după aceea trebuia să mă întorc să mai iau o coadă în piept, la un alt ghișeu, ca să-mi scot hârtia pentru o altă plată. Am ciocănit la camera XD și am întredeschis ușa. Înăuntru, un domn cărunt stătea de vorbă, în picioare, cu un alt domn cărunt. „Nu aici!” – s-a răstit primul.

N-am înțeles. Și-atunci am ales să tac. Și să-l privesc în continuare, cu încredere, calm și liniștit pe dinăuntru. „Nu înțelegeți?!” Cu vocea coborâtă de sus, de la ghișeu, am spus: „Domnul A? Am fost îndrumat aici…”. Îmblânzit (de voce?) s-a apropiat de mine și mi-a aratat un afiș pe ușa a cărei clanță încă o mai țineam în mână: „Azi, nu la mine, ci la camera XL. Vă rog.” Am zâmbit: „Mulțumesc mult.”

În fața camerelor alaturate, XK si XL era o coadă serioasă. Cu aceeași încredere, m-am apropiat: „Așteptați la camera XL?”. Nu. Toți stăteau să intre dincolo. Am pătruns pe loc în biroul unde aveam eu treabă. În colțuri opuse ale încăperii, în fața câte unui calculator înghesuit printre hârtii, două doamne mâncau. Fiecare ce avea.

Am simțit clar, de la început, ușoara iritare a doamnei mai grase pe care eu trebuia s-o întrerup de la masă. „Ma scuzați. Îmi pare tare rău să vă deranjez chiar acum”, am zis. Și chiar îmi părea rau. Nimănui nu-i convine să fie întrerupt de la masă… Și am continuat conversația în același ton. Ne-am despărțit cu zâmbete reciproce, ca doi prieteni, dupa ce m-a lamurit ce am de făcut în viitor și mi-a oferit și hârtia de care aveam nevoie ca să nu mai stau la încă o coadă, sus, unde ar fi trebuit sa ma intorc.

Vizita mea la fisc a durat astfel cam 15 minute. Cu toate problemele rezolvate ușor, în liniște. Din liniște. Cu încredere în oamenii cu care am interacționat. Toți.

Pentru că oamenii sunt frumoși. Cu toții. Dar de obicei nu vedem cât suntem de frumoși. Și nici că și ceilalți, toți, sunt frumoși. De aceea ne temem unii de alții.

Ne este mai ușor să nu credem în oameni, decât să credem în ei. Ne este frică să nu fim răniți și atunci aplicăm prezumția de vinovăție. Pare mai simplu așa. 

Poate că acum ai să mă-ntrebi: asta înseamnă că-i mai bine să te încrezi în oricine? E bine să faci exces  de încredere?

Pentru mine, da. Așa este. E alegerea mea. Să înțeleg și să accept că alții, oricine ar fi, nu îmi vor mie raul. Ci doar își vor binele lor. Ar putea ei oare să mă rănească prin ceea ce fac sau spun, când acționează doar în propriul lor interes? Poate că ar putea…

Dar dacă eu știu să-mi păstrez propriul meu echilibru… alții nu mă pot răni.

De aceea, eu am încredere în oameni. În toți. Pentru că am încredere în mine.

Să ne-auzim de bine!