Ai înțeles? Mă îndoiesc… :)

E aproape imposibil să-nțelegi perfect, exact, ce ți se spune ba chiar și ce (ți) se-ntâmplă. La fel pățesc și ceilalți. Toți. Le este la fel de greu să te-nțeleagă pe tine.

Și asta, pentru că suntem ”programați” să completăm mai mereu ceea ce percepem. Ce auzim, ce vedem, ce simțim. Plusăm în permanență cu informații acumulate pe baza experiențelor proprii. Și-apoi tragem propriile concluzii.

De aceea, deseori se-ntâmplă ca una să vrea să-ți transmită celălalt și alta să înțelegi tu. Și viceversa.

Care-i problema?

Trei broaște erau pe malul unui lac. Una a plecat, sărind din piatră în piatră spre pădure. A doua a început să orăcăie. Și, auzind-o, au mai venit două broaște. Cea de-a treia s-a hotărât să sară în lac. Câte broaște au rămas pe malul lacului?

Este posibil să mai fi auzit și altădată problema de mai sus, poate într-o formă mai simplă. Și eu am folosit-o, ca exemplu, prin cursurile de comunicare pe care le-am ținut cu ani în urmă… Dar dacă nu cunoști dinainte răspunsul, poți s-o mai citești o dată.

Și-acum, răspunsul: patru broaște. Dacă ai ajuns la alt rezultat, nu te obosi să calculezi din nou. Oricum, nu înainte să citești următoarea precizare. La final, spuneam: ”Cea de-a treia s-a hotărât să sară în lac”. Dar n-am spus c-a și sărit.

Unde-i distorsiunea de percepție…

Dac-ai scăzut și-această broască din numărul celor rămase pe marginea lacului, asta e numai din cauză că tu ai înțeles că, dacă s-a hotărât să sară, înseamnă c-a și făcut-o. Așa ai concluzionat: că a sărit. Doar pentru că tu ai crezut așa.

Și de ce nu? Poate c-a și sărit. Sau nu. Sau poate că s-a hotărât să sară, dar apoi s-a răzgândit. Sau s-a hotărât s-o facă dar nu imediat, ci numai ceva mai târziu… sau…

Ce vreau să-ți arăt cu acest exemplu? Că aproape întotdeauna punem și de la noi peste ce auzim de la alții. ”Completăm” informația primită, pentru a trage propriile concluzii. De aceea, deseori una vrea să-ți transmită celălalt și alta înțelegi tu. Și viceversa.

Hai să mai facem un exercițiu.

Te rog să urmărești cu atenție ce-ți spun, chiar dacă este o propoziție foarte simplă

Așadar, propoziția este: Pisica stă pe pernă.

Și acum repet-o în gând. Dacă vrei, mai spune-o o dată, rar și cu ochii închiși.

Bun. Dacă ai făcut acest exercițiu simplu, cu conștiinciozitate, atunci sigur că și tu ai ”trăit” cumva ce-ai spus. Și, mai ales dac-ai spus propoziția și cu ochii închiși, ai avut și ceva percepții senzoriale. Ai văzut, simțit sau auzit ce spuneai.

De aceea, pot acum să te întreb. Și te rog să (îți) răspunzi: Cum ar arăta pisica?… asta, dac-o vezi sau ai vedea-o. Ce culoare are? E liniștită? Doarme sau nu? Și cum stă? Culcată, pe patru labe, sau cum? Și perna cum e? Ce culoare, formă și dimensiune are? Perna era pusă pe un fotoliu, un pat, pe podea sau altundeva?

Și seria întrebărilor poate continua.

Unicitatea diversității

Prin cursurile mele, la acest exercițiu am primit răspunsuri tot atât de diverse câți cursanți am avut. Pisica ba era albă, ba tărcată, ba roșcată, stătea în toate pozițiile, pe perne mai mici sau mai mari, de toate culorile, pe paturi, canapele, fotolii… etc.

Și asta, în timp ce și eu am avut în minte, tot timpul, o pisică foarte concretă. Pushu, motanul meu negru cu botic, bazon și lăbuțe albe, care dormea pe o pernă grena pe canapeaua noastră din sufragerie.

Este cumva Pushu aceeași pisică pe care ai ”văzut”-o și tu? Mai mult ca sigur, nu. Și asta, deoarece avem experiențe diferite – proprii sau învățate de la cei din jur.

Doar computrele n-au filtre perceptuale

Printre computeriști, circula cu ani în urmă o poantă. S-ar putea să mai circule și-acum, dar eu m-am cam desprins din această lume a IT-iștilor pe care altădată o frecventam.

Poanta era așa: dacă mă-ntrebi ”știi cât e ceasul?”, eu am să-ți răspund: este două fără un sfert. Dar dac-ai să pui aceeași întrebare unui calculator, el o să-ți răspundă: ”Da”.

Adevărat, noi nu suntem calculatoare. Noi asociem, în mintea noastră, orice aflăm cu orice am aflat mai dinainte. Orice suntem întrebați cu tot ceea ce știam deja.

Experiențele noastre diferite vin din amintiri – stocate atât la nivelul minții conștiente cât și al subconștientului – și deformează percepțiile prin așa zisele filtre perceptuale. Așa transformăm, inconștient, propriile noastre presupuneri în realități. Iar presupozițiile noastre pun de la ele, adaugă, completează informațiile pe care le primim, căutând o înțelegere mai bună.

”Harta nu este Teritoriul”

Această afirmație, din titlul de mai sus, a fost emisă de matematicianul Alfred Korzybski, fondatorul semanticii generale și exprimă unul dintre principiile de bază în NLP.

Altfel spus, ceea ce fiecare dintre noi numim ”Realitatea” este de fapt doar o Hartă a Realității. Așa cum ne-am desenat-o în propria noastră înțelegere pe baza a ce deja știam. Și continuăm să ne-o desenăm pe măsură ce mai aflăm…

De aceea, pe această planetă există peste 7 miliarde de Hărți diferite ale Lumii. Chiar dacă ele au multe ”linii” comune, chiar dacă în ansamblul lor unele seamănă destul de bine cu altele, aceste Hărți au și multe diferențe, mai ales la nivelul detaliilor.

Acceptă acest fapt…

Nu îi înțelegem complet pe alții. Nici ei pe noi!

Ok, asta nu înseamnă că, dacă nu-l înțelegi pe altul, tu ai fi cumva ”greșit/ă”. Dimpotrivă. Ceea ce tu înțelegi, așa cum înțelegi, este perfect, corect și onest. Din perspectiva ta. Dar NU și din perspectiva celuilalt…

Și dacă uneori Celălalt se va putea simți neînțeles, la fel ți se poate întâmplă și ție. Și cine-i de vină dacă a fost prost înțeles ce ai vrut să spui ori să faci? Desigur… nimeni. Fiecare are propriile înțelegeri.

Acesta-i primul pas pe care este bine să-l facem, ca să evităm conflictele și să ne menținem Relațiile Armonioase. Să înțelegem și apoi să acceptăm că percepem diferit ceea ce auzim, vedem, simțim. Și de-aceea ”nu ne înțelegem”.

Apoi, ca să ai o Relație Armonioasă, vei știi că aceste înțelegeri trebuie armonizate. Cu răbdare și calm. Cu Liniște. Știind că există astfel de diferențe de percepție…